V de la vibrant și viu – V de la VISUIN

Povestea Visuin a început cu „Visuinul mic”, cum îi spun cei de-ai casei, anume cu localul Visuin Potaissa, transformat ulterior într-un tapas bar. Totul s-a născut din pasiunea a doi oameni pricepuți în mixologie, cu experiență în domeniu, dar și cu multe cunoștințe de management în industria ospitalității. Silviu Popa și Adrian Miron au pornit de la ideea creării unui cocktail bar în care accentul să fie pe experiența personală a fiecărui iubitor de cocktailuri. Oamenii aveau să vină să se bucure de fiecare băutură, însă nu ar fi găsit orice fel de băutură, ci „băutură de autor”. Aceste cocktailuri sunt rezultatul unor rețete conturate cu pasiune, inovație, cunoaștere și multă muncă. 

 

Ușor și natural, proiectul a crescut și s-a născut noul loc Visuin, care păstrează aceeași idee, dar e puțin mai complex. Dacă pe Potaissa locul este unul mic, intim, Visuin Nut(a)house, aflat în spatele Casei TIFF, e unul mare, care se adresează unui public mai larg. Cu toate acestea, și-a păstrat visul de a atrage oameni care apreciază lumea mixologiei, care adoră să povestească cu barmanii și să afle secrete. Visuin Nut(a)house s-a dezvoltat și pe partea culinară, care vine mereu în completarea băuturilor. Iar o deosebită importanță e oferită ingredientelor folosite și întregului proces al mixologiei. 

Deși atenția la detalii se reflectă în aspectul aparte al cocktailurilor, secretele se ascund în gustul desăvârșit al fiecărei băuturi. Am aflat pe propria piele că ceea ce te face să te întorci într-o „băutorie” e gustul. Dar, în același timp, contează și încrederea pe care un cocktail ți-o oferă odată ce ți-a șoptit o parte din secretele sale.

 

Trecând și noi pe la Visuin, cam necunoscători în ale băutoriilor, dar pasionați de fotografie, am mers spre bar cu – credeam noi – o simplă dorință, nu foarte greu de îndeplinit. I-am rugat pe barmani să ne facă cel mai colorat și viu cocktail, orientându-ne după standardele cocktailurilor instagramabile pe care le-am mai întâlnit în aventurile noastre. Atunci am aflat că Visuin nu creează cocktailuri colorate în sensul propriu al cuvântului și că adevărata culoare e dată de gustul unic pe care ți-l oferă ingredientele alese cu grijă. Majoritatea cocktailurilor sunt elegante, multe chiar păstrând transparența alcoolului de bază, tocmai pentru a nu distrage atenția de la gust. În cazul băuturilor de autor de la Visuin, simplitatea nu înseamnă o lipsă, ci un echilibru perfect în alegerea elementelor strict necesare pentru a crea sentimentul dorit. Nimic mai mult, nimic mai puțin. 

Gust acompaniat de muzică în surdină

Fiind o zonă istorică, evenimentele care au loc la Visuin sunt mai mult „evenimente în surdină”, nu foarte zgomotoase, pentru că nu acesta este scopul lor. Constând într-o seară acompaniată de un DJ, un live performance sau un act artistic simplu, evenimentele vin în completarea atmosferei și păstrează ideea că oamenii vin să se simtă bine, să asculte muzică bună, să intre în contact cu artiști mai mult sau mai puțin underground. 

 

Visuin împarte frățește aceeași curte interioară cu Melo Melanj, magazinul de muzică pe vinil, cu care au mai multe în comun – nu doar piatra cubică ce leagă cele două intrări. Visuin îi invită ocazional pe prietenii de la Melo Melanj să acompanieze, cu câte un vinil, o seară de savurat băuturi bune. Iar odată cu seara, parcă Visuin iese din ascunziș prin atmosfera vibrantă creată de prezența oamenilor care umple spațiul atât fizic, fiind ocupat și ultimul scaun de bar, cât și spiritual, prin voia bună și pofta de a spune și de a afla povești de la amicii din spatele barului. 

Despre tradiție și o comunitate vibrantă și energică

Povestind cu Ioana, cea care se află în spatele comunicării a tot ce ține de Visuin, am aflat că una din perioadele lor preferate este perioada festivalului de film TIFF. În fiecare an, e o tradiție ca Visuin să fie locul de întâlnire a multor artiști, actori, oameni din domeniul cinematografiei. 

În perioada festivalului de film e o atmosferă foarte colorată!

Adevărul e că în orice seară atmosfera e una plină de culori și de viață. Într-un spațiu în care decorul urban se îmbină perfect cu viața dată de plantele verzi ce se simt ca acasă, în care muzica trezește fiecare celulă adormită din tine și te invită să încerci din toate câte puțin, cei care fac Visuin un loc vibrant, viu și energic sunt oamenii. Atât oamenii care au ajutat la crearea poveștii locului, cât și prietenii ce le trec pragul în fiecare zi sunt parte din comunitatea vie pe care Visuin a creat-o cu drag. Ca în orice poveste, drumul nu este mereu doar lapte și miere, sunt multe dealuri și văi de parcurs și contează să ai alături oameni buni, muncitori și dornici să vadă un rezultat frumos.

Cred că nu începuturile sunt grele, ci parcursul. E ca-ntr-un film: începuturile sunt frumoase întotdeauna, dar cel mai greu e drumul… Cum reușești să menții standardele, așteptările – cum le mulțumești. Iar asta se traduce prin ce faci zi de zi, în fiecare oră din fiecare zi.

P.S. sau psssst

Lasă-te surprins de culori și sunete, iar dacă ești dornic să încerci lucruri noi, lasă-i pe cei din Visuin să te citească și să-ți recomande băutura potrivită pentru tine. Noi am avut parte de o experiență de acest fel, iar după un scurt dialog și niște priviri simpatice și cercetătoare, recomandările oferite s-au potrivit perfect! 

Seara a început cu ceșcuțe și pahare de cocktail presărate de mici surprize la masă. Fără vreun sentiment de rușine, am cerut recomandări, iar doamna care se ocupa de masa noastră a știut cum să ne ia pe fiecare în parte.

De la o simplă întrebare precum „ce ai comandat înainte?” plus câteva combinații pe care le avea dânsa în minte am ajuns la o variantă finală: se citea în privirea ei cum fiecare recomandare avea ceva aparte. Nu știam la ce să mă aștept, dar în acea seară percepția mea față de prezentarea și gustul unui cocktail a fost dată peste cap. Fiecare dintre noi a văzut sau a gustat măcar o dată dintr-un cocktail, știți paharele de sticlă transparente, cu o umbreluță simpatică deasupra? Ei bine, la Visuin pe lângă gustul unic pe care îl are fiecare cocktail, paharele – de la cești micuțe japoneze cu flori delicate imprimate, până la căni de cupru gravate cu modele exotice – sunt atent potrivite cu băuturile care urmează să fie transportate de pahare până la gurile însetate ale oamenilor din „vizuină”. PEARIGROSO se numește cocktailul ce mi-a fost recomandat din meniul de la Visuin, care a avut un echilibru desăvârșit între picant și dulce, iar aftertaste-ul (gustul ce rămâne în urma savurării) a fost revigorant. Cu fiecare înghițitură mă simțeam mai aproape de o insulă exotică înconjurată de plante și frunze verzi mari, exact ca în locația VISUIN Nut(a)house. Cheers to Visuin, unde fiecare seară devine o nouă experiență plină de surprize!

Ți-a plăcut? Distribuie povestea!

2 thoughts on “V de la vibrant și viu – V de la VISUIN”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top