Cum treaba cea bună se face când pui mână cu mână
Într-o lume post-modernă, în care suntem toți mai disparați, alienați de atâta muncă, posedând un eu fragmentat în mii de bucăți, aruncate de colo-colo, să găsești o comunitate, cu idealuri cu care rezonezi, unde te simți ca fiind parte din ceva mai mare: wow! Aș fi putut spune că este un vis, o adevărata născocire, până am stat de povești cu Timea, de la Koffer, o micuță „cafenea cu cărți”.
„Am vrut să avem o locație care este ca și casa noastră”
Și așa s-a și întâmplat. Acum 10 ani, având ca punct de inspirație oamenii din jurul ei, Timea a făcut dintr-un concept nou și unic pentru Cluj-Napoca la acel moment, o realitate, iar zâmbitoare ne mărturisește că și-a dorit un loc unde și mamele cu copii lor să aibă parte de intimitate și să simtă că sunt bine-veniți „când noi am deschis, nu erau așa de multe cafenele, dar nu existau locuri pentru copii, așa că din start mi-am imaginat ca o să avem atunci o camera pentru copii, am adus multe cărți pentru ei și o bucătărie de jucărie…”.
Cu fiecare moment care trecea, au continuat să clădească înspre această casă, au construit mesele din valize vechi și astfel Timea a folosit tot ce avea la dispoziție și ceea ce a primit de la comunitatea ei „valizele noastre de la bunici – am vrut sa le dăm o nouă viață”.
Din dorința de a menține comunitatea maghiară închegată și în România, a creat o cafenea pitorească cu cărți alese „am adus cărțile în limba maghiară, ca să ținem și cultura noastră în România”. Construind locșorul de la 0, totul a fost realizat cu intimidant de multă atenție pentru detalii „nu-mi place dacă cana este în vitrină, hai să folosim tot! Iar dacă bei dintr-o cană veche, gustul este altul… simți altfel ceaiul, cana fiind subțire, ține mai mult caldura, este altfel până și când prinzi urechea cănii, este mai fragilă deci și momentul în sine este unul mai fragil”. Dar nu doar cu ajutorul comunității maghiare s-a construit totul, „am creat și împreună cu copii din Pata-Rât, a fost un proiect, au venit aici și ne-au ajutat cu mesele, am avut niște idei fiindcă am dorit să refolosim toate lucrurile”.
Pe lângă selecția de băuturi gustoase, de unde Timea ne recomandă să încercăm fie un smoothie cu unt de arahide după care „și copii sunt înnebuniți”, fie un cortado cu lapte cremos, sau poate că un ceai albastru sau o ciocolată caldă, ne mărturisește cu o pasiune nemărginită în glas că Koffer este mult mai mult decât doar băuturi gustoase. Obiectul ei preferat este de fapt „pămătuful cu care ștergem praful, pe care l-am găsit la un târg”, dar apoi continuă cu ochi sclipitori, îndrăgostită de fiecare detaliu neobservabil ochiului ce nu știe să recunoască tainele ce-l înconjoară, ne dezvăluie și mai mult din ceea ce face Koffer o a doua casă pentru atât de mulți trecători „dar.. și valiza din centru, cred ca are 100 de ani, am vrut sa fac o masă pentru mine acasă la început, dar apoi am lăsat-o aici; ah! Și lampa aceea din alamă, plus câte lucruri avem de la clienții noștri…toate vederile pe care le vezi, toate imaginile care le vezi în rame sunt de la prietenii noștri, care sunt și artiști”.
După diverse târguri micuțe, lansări de cărți, și alte nenumărate evenimente petrecute în cadrul cafenelei, unde amintim chiar și evenimente cu copilași „vin 30 de copii, cât încape, avem oameni care se joacă cu ei, le spun povești, primesc ceaiuri”, Timea și-ar dori un spațiu mai mare unde s-ar putea pune mai multe idei creative în aplicare și unde ar exista mai mult spațiu de manevră „întotdeauna cred că e sănătos să schimbi, să fie mai bine; aș schimba…aș dori să lucrăm mai mulți lângă bar, în loc de o persoană, să fie două…și aș dori să… mărim Kofferul, am vrut să pun aici un dulap ca să intrăm prin dulap ca și în Narnia, în locul pentru copii, dar pereții nu se pot demola”.
Cu trecerea timpului, au primit tablouri, vederi, rame, cărți, și multe alte cadouri, dar asta nu înseamnă că ea nu continuă să-i surprindă pe oameni, să le facă cadouri și clienților (mai bine zis prietenilor) ce-i calcă pragul: „am niște cești care au murit” spune ea râzând de propria încântare, „vezi și în spatele tău, adică nu le mai putem folosi fiindcă lipsește o mică bucată din ele, așa că vrem sa ne bucurăm de ele, așa…doar să le vedem”, dar povestea magică care ne-a făcut colțurile gurii să se ridice magnetic în sus, stă într-un gest atât de simplu, de ludic, de autentic „în ceștile acestea tot timpul lăsăm niște cadouri, de exemplu, o gumă de mestecat sau o ciocolată mică, și le tot schimbăm, și ei tot le găsesc, și se bucură”. Se ridică apoi timid și-mi arată că în ceașca din spatele nostru este un origami acum. Poate că, viața este doar despre micile bucurii și momentele tâmpe în care îți amintești că de fapt, totul este despre asta.
Un bar deschis, sincer care-ți permite să vezi înăuntru, borcane ce stau pline cu fulgi de ciocolată albă, neagră, cutiuțe cu ceaiuri alese, pereți plini de rafturi cu cărți, cărți de copii, cărți de adulți, un mic stand cu cărți de la editura lor, Koinónia, care există de mai bine de douăzeci de ani, lămpi vintage, „pentru că avem o altă aură când închidem lumina mare și lăsăm luminile mici din colțuri”, cănițe înșirate peste tot, geamantane vechi, tablouri cu rame trăznite, cărți poștale prinse în sticlele meselor, am putea spune că toate astea descriu esența locului, dar am minți. Atmosfera este pictată de oameni, oamenii care au făcut cafeneaua cu cărți să devină realitate și oamenii care calcă curioși pragul zilnic și se alătură familiei.
Prin munca grea de zi cu zi, poveștile a 3 fete care prepară băuturile s-au împletit și ajutându-se au devenit o familie „când vine ziua noastră, avem mâncarea care e comună, avem tort și dăm toată ziua ori tort ori doar ciocolată caldă”. Consumând împreună, și punând fiecare o mică contribuție la mese, Timea spune că „nu e ceea ce am consumat, e că am consumat împreuna, și dacă a fost o pâine cu unt”. Așa că prin băuturi și bucate obișnuite sau mai puțin obișnuite, fericirea a intrat în sufletele lor negreșit și i-a apropiat.
Mereu folosind pluralul, când a vorbit de creatorii Koffer, ea consideră că nu poate folosi singularul, „nu pot spune eu, pentru ceva care nu am făcut eu singură, eu nu cred că oamenii fac numai ei singuri ceva… deci când ai întrebat dacă tu ai construit, păi da și nu, de aceea am putut doar să spun ca am făcut noi, împreună, cu comunitatea noastră, cu fetele care servesc aici, cu editura care a adus cărțile…”.
Vizita ne lasă cu un sentiment aparte și imersându-ne în acest mediu, observând tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, rămânem în minte cu un gând plăcut, care ne gâdilă sufletele, iar Timea ne mai spune încă o dată cât de tare se bucură de existența acestei comunități “copii citesc! mă bucur că avem o comunitate care citește… avem multe librării în România, văd că suntem într-o țară în care oamenii încă apreciază cărțile”. Așa să fie oare? Căci noi așa sperăm… fiindcă fără cărți ne pierdem în vâlva vieții de acum și uităm că taina cuvintelor ne poate aduce așa de aproape unii de alții. Acum, într-o lume în care este atât de comun să ne privim la singular, prin magia cuvintelor ce stau lipite laolaltă în file delicate devenim din nou „noi”.
