În vizită la un creator de șarade
O invitație la visare cu ochii deschiși. Un bilet cu acces special în culisele minții unui mare artist. Sau doar o călătorie printre elefanți ce merg pe picioroange prin deșert, la apus.
„Universul lui Salvador Dalí” este una dintre cele mai ample expoziții din România dedicate celebrului artist catalan, reunind 170 de lucrări fascinante. Vizitatorii sunt invitați într-o călătorie spectaculoasă prin lumea suprarealistă a lui Dalí, unde pot admira sculpturi în mărime naturală, mobilier suprarealist și alte opere de artă special realizate, în a căror compoziție sunt folosite cu ingeniozitate materiale precum sticla, bronzul, aurul și chiar diamantele. Găzduită în Casa Hintz, clădire istorică emblematică pentru Cluj-Napoca, expoziția provoacă percepția realității și explorează granițele raționalului.
Cine e „starul” de la Casa Hintz?
Salvador Dalí a fost un artist spaniol născut în 1904 la Figueres, Catalonia, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai suprarealismului. Cunoscut pentru imaginația sa exuberantă și pentru stilul său extravagant, Dalí a rămas celebru pentru lucrări iconice precum Persistența Memoriei (1931), cu faimoasele ceasuri topite, sau Elefanții (1948). Pe lângă pictură, a fost activ și în sculptură, cinematografie, fotografie, literatură și design, aducând mereu un amestec de vis, simbolism și excentricitate. Dalí a fost adesea înconjurat de controverse din cauza personalității sale egocentrice, a apropierii de regimul lui Franco și a declarațiilor sale provocatoare. Excentric atât în viața personală, cât și în cea artistică, Dalí a reușit să rămână una dintre cele mai fascinante și discutate figuri din istoria artei moderne.
În vremea lui Dalí, se considera o adevărată cinste să îi vizitezi atelierul sau chiar să-l surprinzi în activitățile sale de zi cu zi, chiar și în cele mai banale ipostaze, cum ar fi mergând pe stradă. Ghidul nostru ne povestește cum în toată istoria artei nu a existat un artist care să fi avut parte de un astfel de tratament din partea publicului, ajungând chiar la rangul de „star de cinema”.
Moise, Freud și Dalí și firul roșu ce unește poveștile
„Moise și monoteismul” este o carte scrisă de Sigmund Freud și publicată în 1939. În această lucrare, Freud propune o teorie controversată: el susține că Moise nu era evreu, ci egiptean, și că monoteismul, credința într-un singur Dumnezeu, își are originile în religia lui Akhenaton, faraonul egiptean care a promovat cultul zeului Aton. Freud explorează ideea că acceptarea monoteismului a fost o traumă colectivă pentru poporul evreu și că această traumă a avut efecte psihologice profunde asupra dezvoltării culturii și religiei.
Salvador Dalí a fost profund influențat de teoriile lui Freud despre psihanaliză, inconștient, sexualitate și traume. Freud era o figură pe care Dalí o admira enorm, considerându-l un „descoperitor al lumii inconștiente”. Dalí a mărturisit că multe dintre operele sale sunt rezultatul explorării propriei sale psihologii, iar tehnica sa numită „paranoia-critică” a fost inspirată direct din teoria freudiană despre interpretarea viselor și a dorințelor ascunse.
În ceea ce privește „Moise și monoteismul”, chiar dacă Dalí nu a făcut referiri directe și frecvente la această lucrare anume, temele de traumă colectivă, autoritate religioasă, vinovăție și nevoia de ordine impusă prin religie rezonează cu multe dintre lucrările sale mai târzii, în special în perioada sa de maturitate artistică, când a început să îmbine suprarealismul cu teme religioase și mistice.
În timpul turului ghidat prin expoziție, am aflat că ideea de bază a cărții gravitează în jurul ideii că felul în care noi ne reprezentăm divinitatea se mulează pe relația cu propriul nostru tată și că relația aceasta, foarte geografică, foarte personală, este cea care o structurează de fapt și pe aceea care ne guvernează în sens religios.
O serie a lucrărilor lui Dali, sugerează exact această idee că, de fapt, în evoluția masculinității, bărbatul nu devine bărbat până când nu-și confruntă propriul tată. Și nu doar că și-l confruntă, dar trebuie să și câștige în acea luptă. Dacă și-l confruntă și iese câștigător din asta, abia atunci devine el bărbat. Această observație de ordin psihanalitic pe care Sigmund Freud o pune în această carte este o observație pe care Dalí o intuise cumva instinctiv, cu foarte mult timp înainte, chiar prin gestul de a deveni artist, pentru că tatăl său s-a împotrivit ca el să se facă artist și el exact asta devine.
Această poveste e emblematică pentru destinul lui Salvador Dali, întrucât acesta se împotrivește cu foarte mare forță tuturor posibililor tați adoptivi, care mai pot apărea în viața sa, primul dintre ei fiind André Breton, mentorul grupului, pe care îl șochează ori de câte ori are șansa să o facă. Și chiar în momentele în care pretinde să fie un mare adept al preceptelor lui, Dalí continuă să se prefacă tot timpul.
Ne-au rămas în minte cuvintele ghidului, ce a reușit să ne transpună în lumea lui Dalí, prin vorbele sale și prin pasiunea cu care povestește. Astfel, aflăm că Dalí „nu face decât o operă de mare amăgitor, care servește mentorului o anumită imagine”, în secret el fiind un rebel care speră să-i ia locul mentorului. Totuși, deși nu a reușit să-i ia locul în cadrul grupului, a reușit să facă asta în lume.
Șarada
Oamenii tind să aibă această suspiciune, cum că Dalí ar fi un artist imposibil de înțeles, un creator al operelor ale căror semnificații sunt greu de pătruns. Totuși lucrurile arată așa doar la o primă vedere. Ceea ce e pe cât de impresionant, pe atât de natural la Dalí e faptul că reușește să gândească simbolic. Dar, de fapt, oamenii sunt învățați încă din școală să facă asta: sunt învățați că un cuvânt reprezintă un obiect, un sunet sau ceva din lumea noastră.
Salvador Dalí este un maestru al percepției. Se joacă foarte bine cu felul în care noi suntem obișnuiți să înțelegem realitatea. Petrecem ceva timp să admirăm o lucrare: Omagiu pentru Terpsichore.
Partea dreapta e făcută să semene cu piatra, o piatră care este afectată de mediul natural care există, arată învechită față de partea din stânga ei și de fapt este tot bronz ca și cealaltă, însă este un bronz tratat, un bronz căruia i se dă un aspect cromatic. Lucrarea se încadrează în a doua parte a creației sale, în care fascinația pentru clasic este din ce în ce mai pronunțată.
Zâmbim când ghidul ne amintește că Dalí era un foarte mare creator de șarade și un foarte mare creator de trucuri. Îi plăcea foarte mult să inducă în eroare.
Asemeni artistului și creațiile sale fac același lucru: se joacă cu noi, ne înșală ochii, ne determină să ne întoarcem pe mai multe părți încercând să găsim o explicație, un sens. Lucrarea „Omagiu pentru Terpsichore” relevă de la bun început spiritul său curajos, spiritul revoluționar, însă nu este o lucrare avangardistă tipică, deși Dalí face parte dintre avangardiști. Dacă ar fi fost un avangardist tipic, atunci ar fi dat o ipostază glorioasă umbrei, or nu face asta.
Desigur, nu avem nevoie de prea multe explicații pentru a concluziona că Dalí nu face parte dintre artiștii tipici. Pare să se plaseze singur pe un piedestal. Și înconjurat de lucrările lui atât de variate, dar care păstrează ca fir comun extravaganța, așteaptă ca operele sale să fie admirate, judecate, discutate. Fie că sunt sau nu înțelese.
Vă îndemnăm să explorați chiar voi fascinanta lume a lui Salvador Dalí! Expoziția este deschisă pentru vizitare de luni până vineri între orele 11:00–20:00, iar în weekend de la 10:00 la 20:00, ultima intrare fiind permisă la ora 19:00. Accesul se face din strada Regele Ferdinand nr. 1, prin curtea interioară (e foarte vizibilă, nu o puteți rata). Biletele pot fi achiziționate direct de la casa de bilete, unde puteți plăti atât cash, cât și cu cardul, în același program ca cel de vizitare. Iar după ce descoperiți universul inegalabil al creației suprarealiste așteptăm părerile voastre!
P.S.: Expoziția părăsește Clujul în 18 mai, deci nu uitați să vă planificați vizita curând.
P.P.S.: Am auzit că în fiecare luni sunt reduceri la bilete. Oare ce zi e mâine? Hmm…
