EC volunteers

Be your electric self!

Vara se numără festivalurile. Dar ce-i fain e că fiecare are un mod unic de a le număra. Unii iau cutia cu brățări de la ediții anterioare și numără de câte ori au participat la festivalul preferat, alții numără zilele până la primul festival la care în sfârșit și-au convins părinții să-i lase să meargă. Ca în orice situație, există și acei oameni care nu prea se dau în vânt după energia și forfota din preajma unui festival și preferă să-și calculeze zilele de concediu astfel încât să reușească s-o șteargă prin alte părți atunci când toți turiștii aleg să vină la ei în oraș, la festival. Sau, dimpotrivă, sunt cei care au prins gustul festivalului și se pregătesc din timp să fie gazde pentru alți entuziaști care, poate nu au cort să stea în camping. Printre toți acești oameni se ascunde o specie aparte: voluntarul de festival, care, asemănător șoricelului de câmp, e mereu atent la ce se-ntâmplă în jurul său și e gata s-o zbughească să ajute pe cineva.

 

La început de mai, la fel cum numărăm petale de margaretă, să aflăm dacă ne iubește sau nu ne iubește persoana aleasă, așa putem număra, la fiecare doi pași, afișele ce anunță o nouă ediție a festivalului Electric Castle la Bonțida, Cluj. Și parcă tot la fiecare pas găsim un tânăr dornic să poarte și anul acesta vesta de voluntar.

A fi sau a (nu) fi voluntar la Electric Castle

În puține cuvinte, Electric Castle e un festival anual ce are loc lângă Castelul Bánffy din Bonțida, la aproximativ 20-30 de km de Cluj-Napoca. În multe cuvinte ne-am putea pierde în descrieri și în nume mari de sute sau chiar mii de artiști ce au cântat pe scenele festivalului de-a lungul a 9 ani plini de emoție, bucurie, dar și multă muncă depusă de cei care se află în spatele unui semn mare galben ce luminează în sufletele a milioane de participanți literele EC. 

Printre cei care fac totul posibil și care nu ezită atunci când e nevoie de o mână de ajutor sunt miile de voluntari ce vin din toată țara pentru a face parte din ceva mai mare decât ei, pentru a-și găsi o nouă familie, pentru a se simți ei înșiși fără a fi judecați. 

Cei care au făcut parte din marea familie de voluntari, cel puțin o ediție, au trăit pe propria piele bucuria, alergătura, responsabilitatea și satisfacția unui lucru bine făcut. Iar din poveștile foștilor voluntari, am aflat că „dacă ai fost parte din familie o dată, e inevitabil să nu vrei să te întorci și anul următor… și următorul și peste 3, 4, 5 ani.”

Am povestit cu voluntarii ediției 2023 și pe orice drum o luam, ne dădeam seama că ajungeam la aceeași destinație: Bonțida, lângă castel, într-o seară de iulie, cântând în cor alături de prietenii voluntari. Dar oare chiar așa să fie? TOATE drumurile duc la Electric Castle?

Iulian (zis Pinti) și Natașa (Nati) sunt frații care împart până și munca la castel. Ei au făcut din voluntariatul la Electric Castle o tradiție de familie.

Electric Castle este parte din mine. În fiecare an, când ajung acolo mă reîncarc cu energie, cu voie bună. Voluntariatul la castel este una din cele mai faine experiențe pe care le-am trăit și unde am cunoscut o mulțime de oameni super de treabă.

Pintea

Experiența EC în calitate de voluntar a însemnat o săptămână în care am avut șansa să colaborez cu cei mai mișto oameni. A fost un „job” plin de distracție, muzică, râsete și good vibes.

Fie că mergi împreună cu grupul de prieteni, fie că vrei să ieși din zona de confort și să îți demonstrezi că poți avea curaj, că te poți descurca și singur, la voluntariat nu vei fi singur niciodată. Imediat ce ajungi în gara Bonțida parcă te ia pe sus o energie unică și te transportă, în câteva secunde, direct în inima festivalului, unde ești înconjurat de noii tăi „tovarăși”, așa cum le spune Dragoș, un voluntar care își dorește să-și petreacă „întreaga viață alături de voluntari”.

Hello guyzzz! Experiența mea de voluntar o fost una genială! Repartizat pe departamentul de safety am avut ocazia de a-mi face o groază de prieteni din toate locurile, cu care încă mai țin legătura și în prezent. Partea de sarcini nu a fost una dificilă și a meritat fiecare moment în care am stat în soare și am sunat oameni să-și mute mașinile. A fost memorabil! Aștept cu nerăbdare ediția ce vine pentru a-mi revedea tovarășii.

Iar dacă îți faci griji că efortul tău nu e apreciat, trebuie să știi că mereu o să fie acei voluntari care se ascund în spatele camerei doar pentru a te surprinde în cele mai compromițătoare – adică cele mai faine ipostaze. Din experiența din spatele camerei ne-a împărtășit Mara, care ne-a spus o poveste despre pasiune, dorință si noroc chior care i-a schimbat cu totul și cu totul traiectoria în vara anului 2023. 

Mara
O poză foarte rară cu Mara deoarece niciodată nu era în fața camerei, doar în spatele ei

Sincer nu am fost de la început mare fan Electric Castle, dar a fost de ajuns o dată să merg ca participant și m-am îndrăgostit de atmosferă, de oameni și de modul în care totul e organizat. Așa că, în primăvara 2023 aveam un singur gând: să mă înscriu ca voluntar pentru a fi și parte din echipa care face posibilă desfășurarea festivalului. Deși îmi doream să merg pe departamentul de foto-video, acesta nu se regăsea atunci în formularul de înscriere, deci a trebuit să aleg alte două departamente, în speranța că poate voi avea voie să am și aparatul foto la mine pe tură. Am completat, am așteptat și a venit ziua interviului, eu fiind deja împăcată cu ideea că departamentul foto-video e o fantomă la care nu voi ajunge niciodată. La interviu am avut norocul să fiu întrebată ce fac, cu ce mă ocup și am început să povestesc despre fotografie, despre facultatea pe care o urmez. Atunci, coordonatoarea cu care vorbeam mi-a spus „păi daca tot esti pe domeniul acesta, nu ai vrea să îmi lași un portofoliu si apoi Andra (coordonatoarea voluntarilor pe foto-video) te va contacta daca e cazul”. Am înlemnit, m-am bucurat enorm că s-a întâmplat așa, pentru că dacă nu, nu i-aș fi cunoscut pe Andra, care a avut grijă de noi pe toată perioada festivalului, ne-a îndrumat și ne-a sfătuit și pe colegii mei cu care am făcut o echipă extraordinară. Fast forward am intrat în echipă și de acolo totul e istorie. Am luat aparatul în mână și m-am bucurat de bucuria celor din jur, de dorința pe care toți cei implicați în organizare o aveau pentru ca totul să iasă ca la carte. Mi-a plăcut enorm să surprind emoția și oamenii din spatele a tot ce înseamnă Electric Castle pentru că, în cele din urmă, ca participanți, uneori uităm „cine a lucrat aici”. Asa că luați-vă inima în dinți și puneți cap la cap un portofoliu, completați formularul și cine știe, poate ne vedem la Electric anul acesta!

P.S.: Formularul de înscriere la voluntariat se închide mâine, 5 mai, la 23:59. Nu aștepta chiar ultimul minut și Meet us at the Castle!