O mână pe piept, una pe abdomen sau două pe un cățel
În sporadicele noastre întâlniri cu diferite practici de yoga, am învățat poziția downward-facing dog (poziția câinelui cu fața la sol). Despre această poziție se spune că întărește partea superioară a corpului, îmbunătățește circulația și scade tensiunea și stresul. Dar ceea ce face cu adevărat ca stresul să dispară e să exersezi această poziție cu un cățeluș lângă tine, la Puppy Yoga.
Scurtă introducere în arta Puppy Yoga
Conceptul de puppy yoga este originar din Londra, Marea Britanie, unde, în 2018, s-a deschis primul studio de yoga cu animăluțe. Ulterior, trendul s-a răspândit în mai multe orașe britanice, extinzându-se și în alte țări, ajungând în 2023 și în România, la București.
Acum câțiva ani, Antonia Roșu a părăsit Clujul pentru a studia jurnalismul la Londra, iar în perioada studenției a participat la o clasă de yoga în care printre participanți se plimbau mai mulți cățeluși, cu care aceștia se puteau juca înainte, în timpul și după ce făceau exercițiile. După acea experiență, Antonia a plecat fericită, dar ideea de a deschide un astfel de studio la noi în țară i-a venit ulterior, după terminarea studiilor și după ce a făcut parte din echipa Observator.
Simțind că are nevoie de o schimbare de peisaj, Antonia a deschis studioul de puppy yoga din București, în martie 2023. Acolo au loc regulat clase de yoga, însă nu se limitează doar la publicul din capitală, organizând evenimente și în alte orașe, venind și acasă, în Cluj-Napoca.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, cei de la Puppy Yoga au organizat o ediție specială în Cluj-Napoca, la clubul WellFit din cadrul Grand Hotel Italia. Iar în momentul în care am aflat că vin, am spus că nu putem rata puțină relaxare alături de simpaticii instructori de yoga.
La această ediție au participat 11 cățeluși de rasă beagle, pe cât de jucăuși, pe atât de somnoroși odată ce găseau poziția perfectă pe unul din participanți. Iar dacă aveai ocazia să fii „cel ales”, puteai să-ți iei la revedere de la o oră de exerciții fizice și să te bucuri de suflețelul cald care respiră odată cu tine.
Despre puiuții care au participat la ediția de Crăciun, Antonia ne spune că i-au adus cu ajutorul unei crescătoare cu care au creat o relație strânsă de colaborare.
Au momentan 3 luni și Crăciunul a fost un prilej grozav de a le găsi o familie. Cei mai mulți dintre ei au reușit, iar cei care au mai rămas vor veni cu noi la evenimentul din Timișoara, din luna ianuarie, în speranța că le vom găsi și lor stăpâni. Până la urmă, ce cale mai bună de a te conecta cu un cățeluș dacă nu o oră întreagă de yoga în compania lui?
Antonia Roșu
De foarte multe ori s-a întâmplat ca la finalul unei clasei, cineva să ne spună că vrea să plece acasă cu un cățeluș. Noi doar punem clientul în contact cu crescătorul și îi ajutăm cu informații referitoare la scheme de vaccinare, deparazitări, hrană. De cele mai multe ori înțelegerea are loc pe moment, iar clientul chiar pleacă în acea secundă cu cățelușul acasă.
Antonia
Cine sunt prietenii de la yoga?
La evenimentele Puppy Yoga participă mai multe rase, iar procesul de alegere al cățelușilor se rezumă, în fond, la crescător. Aflăm că, din păcate, în România e destul de dificil să găsească crescători „care nu o fac doar din considerentul material”. Deși pentru un simplu participant, o clasă de yoga înseamnă un moment de bucurie sinceră și simplă, alături de animăluțe, pentru organizatori înseamnă multă muncă și organizare pentru a se asigura că totul merge strună.
Înainte să înceapă o colaborare cu un crescător, se asigură că sunt respectate schemele de vaccinare și de deparazitare și că toți crescătorii își respectă angajamentele. Cu toate că ne-am aștepta ca oamenii să fie deschiși și serioși, au avut parte și de întâmplări mai nefericite, când colaboratorii s-au retras chiar în ziua evenimentului.
Am pățit ca la două evenimente să fim lăsați baltă de către crescători, cu o oră înainte de eveniment. De aceea, încercăm să aducem cât de mulți cățeluși putem și să facem totul să pară că merge conform planului.
Antonia
Când am adus pentru prima dată Puppy Yoga în România a fost extrem de greu să le explici oamenilor ceea ce vrei să faci. Pe măsură ce am continuat să facem evenimente tot mai mari și mai reușite, au început să devină și crescătorii mai înțelegători și mai deschiși la colaborări. Din nefericire, adăposturile sunt cele mai dificile. Avem aproape un an de când încercăm să colaborăm cu ei și ne lovim doar de refuzuri.
Antonia
Puppy Yoga au colaboratorii lor de încredere, însă sunt mereu în căutare de noi parteneri, pentru că își doresc să implice mai multe rase de câini în evenimente.
De-a lungul timpului, echipa Puppy Yoga a realizat că rasa beagle e una extrem de sociabilă și haioasă, acesta fiind și motivul pentru care, până acum cel mai des au implicat pui beagle.
Pomeranieni, chow chow și samoyed sunt celelalte rase care au umplut sălile de yoga de zâmbete și au transformat pozițiile de yoga în sesiuni de mângâiat și alintat cățeluși.
Încearcă să stai în postura războinicului când un cățeluș îți roade șoseta
Pentru cei care vin la clasele de yoga cu animăluțe și chiar se așteaptă să se poată concentra pe exerciții, credem că ar fi corect să le spunem sincer că este aproape imposibil. Cu toate acestea, instructorii de yoga sunt prezenți și pregătesc mereu exerciții ușoare, potrivite pentru începători, care țin cont mereu și de prezența patrupezilor prin sală.
La ediția de la Cluj din decembrie au participat trei instructoare de yoga, Eliza Chitanu, Amalia Nicola și Alexandra Kiraly, cu care Antonia a colaborat prima dată în septembrie, la primul eveniment din Cluj-Napoca.
Deși inițial planul era să vină cu proprii instructori de la studioul din București, până la urmă s-au hotărât că ar putea ieși ceva frumos dacă încearcă să-și extindă orizonturile. A fost decizia corectă. Fetele au creat atmosfera perfectă, au glumit și i-au ajutat pe participanți să încerce pozițiile de yoga chiar și atunci când cățeii jucăuși alergau printre picioarele oamenilor.
O mână pe piept, una pe abdomen sau două pe un cățel.
Una din instructoarele Puppy Yoga
O clasă de yoga durează aproximativ o oră, dar o oră trece incredibil de repede când te simți din nou copil, alături de un animăluț – sau mai multe, dacă ești norocos. Ne-ar plăcea să vină mai des la Cluj sau să avem chiar aici un studio pentru a ne bucura mai des de compania cățeilor. În agitația lumii de azi, poate nu avem timp sau nu ne permitem un animăluț pe care să-l îngrijim non-stop. De aceea, Puppy Yoga pare o soluție potrivită pentru o oră de vis împlinit.
Antonia spune că își doresc să se extindă cu evenimentele în cât mai multe orașe din România, însă sunt anumite dificultăți în ceea ce privește găsirea unui spațiu adecvat pentru ceea ce își propun să facă: „O clasă de yoga nu se încadrează într-o sală de evenimente mare, nici în săli polivalente, dar nici în muzee sau palate culturale”. În plus, se confruntă și cu politica anti-animale a unor săli.
Iar în ceea ce privește deschiderea unor studiouri permanente, sunt și mai multe lucruri de luat în considerare.
Aveam acest lucru în plan pe tot parcursul verii, însă ne-am hotărât că reușim să producem ceva mult mai calitativ în contextul evenimentelor. Este o activitate destul de complicată care are nevoie de un adevărat sistem de susținere în spate ca să funcționeze, iar momentan considerăm că încă ne aflăm în etapa de consolidare a bazei.
Antonia
Cu toate astea, Antonia rămâne optimistă și încrezătoare că anul 2024 le va oferi soluții la toate problemele, rezolvând totul cu pasiune, dedicare și muncă.
Drag de animale și drag de oameni
Antonia e mândră că munca ei aduce bucurie oamenilor și se bucură de fiecare dată când vede emoția pe care o clasă de yoga o aduce oamenilor. Ca la orice fel de eveniment, emoțiile sunt mereu acolo pentru că „depind de o varietate de necunoscute”, precizează Antonia. Dar totul se termină cu bine și oamenii sunt mai mult decât mulțumiți, iar ea își amintește cu drag de bucuria fiecărui participant.
Cred că cea mai memorabilă interacțiune cu un client a avut loc la studioul din București - o doamnă își pierduse câinele de curând, iar chow chow-ul nostru, Chiara, și-a petrecut o oră întreagă stând pe pieptul ei. În ultimele 15 minute de meditație, doamna a izbucnit în lacrimi.
Antonia
P.S.: Iubim oamenii și animăluțele și ne-ar plăcea să fie un studio de yoga cu cățeluși permanent în Cluj, însă până va veni momentul, ne bucurăm de fiecare ocazie oferită de Puppy Yoga. Probabil că nu suntem singurii care așteaptă cu nerăbdare următorul eveniment Puppy Yoga din oraș. Acesta va avea loc în 17 februarie 2024, la WellFit Grand Hotel Italia și abia așteptăm să vedem ce rase vor veni să facă yoga cu noi.
P.P.S.: Nu promitem că ne vom concentra 100%, dar vom încerca. Deși, este destul de greu să stai în echilibru cu câte un cățeluș în fiecare mână și încă unul care îți linge călcâiul sau încearcă să-ți fure șoseta.